Săptămâna trecută, chiar înainte de Paște, am fost la Varșovia, la evenimentul de lansare a colecției creată de Magda Butrym împreună cu H&M. Am ajuns acolo în calitate de jurnalist, reprezentând Alist Magazine, dar, desigur, m-am întors și cu o serie de păreri foarte personale, pe care aleg să le notez aici. Dincolo de o colecție în care vezi multe elemente florale, colaborarea Magdei Butrym cu H&M am senzația că lansează o tendință importantă pentru noi, culturile cu influențe balcanice și slavice.
În primul rând, m-a surprins plăcut faptul că organizatorii au făcut o distincție destul de clară între presă și influenceri. Iar asta s-a întâmplat pentru că au înțeles cât de diferit e conținutul editorial de content. Așa că pentru noi evenimentul a început încă de marți seara, cu o cină între jurnaliști de la mai multe publicații internaționale și locale din diferite țări din Europa. A doua zi, tot noi am participat la o conferință de presă care a precedat evenimentul de seară. La conferința din biroul oficial H&M din Varșovia, am asistat la o discuție între Ann-Sofie Johansson, Creative Advisor and former Head of Design H&M, și Magda Butrym herself, pe care am fost rugați să nu o filmăm și să nu o fotografiem. Fine. Cu toate că e o prezență destul de mișto, pe care mi-ar fi plăcut să o am și aici.

Vizibil emoționată și impresionată de propria performanță pentru care a declarat că nu era pregătită (cel puțin nu la nivelul la care să-și vadă numele cât Casa Presei pe clădirea de vis-a-vis de cea care seamănă maximum chiar cu Casa Presei noastre), Magda Butrym a creat un loc perfect pentru punctul de deasupra „i”-ului. Prin colaborarea asta, H&M deschide ușa către designeri mai mici, dar deloc fraieri, din zona asta, a noastră. De altfel, dacă te uiți la piese, o să vezi o grămadă de chestii care îți sunt familiare de pe vremea când erai în vacanță la țară. Baticul e piesa de rezistență în opinia ei, dar a avut grijă să insereze acolo și legendarul mileu și printul cu trandafiri, mai de duminică, așa. Dacă mă întrebi pe mine, nici elementele acelea tip „treling”, cum i se spune la noi pe uliță, nu-s chiar întâmplător alese. Ea vorbește despre un contrast poetic pentru că „femeile reprezintă contraste”. Eu nu am văzut nimic de genul ăsta. Mi se pare foarte coerent totul. Avem, într-adevăr, două rochii cu paiete, niște piese cu textură satinată, un pulover cu anchior, dar hey! ați fost vreodată la o nuntă în balcani?
Toate lucrurile alea pe care nu le vrei în pozele de la cumetriile tale prețioase, au fost transformate în fashion statement de Magda Butrym în colaborarea cu H&M. Iar ăsta e un gest cât se poate de asumat, ca să folosesc cuvântul secolului nostru. „Munca mea e definită de trei cuvinte: Dreamy, Romantic & Slavic.” Na poftim!

Am fost toată viața învățați să ne orientăm spre Vest. Sigur că acolo zace bogăția la fiecare colț de stradă, mai ales când ești turist, dar culturile cu influențe slavice au o moștenire vastă, în care stau ascunse niște mine de aur nu suficient exploatate încă.
Sigur că și în România avem o varză culturală. Dar ce poate fi mai frumos? Am avut influența turcă, fanariotă, austro-ungară, am avut monarhie urmată un regim totalitar și acum ceva Ferească Dumnezeu, doar că Bunul ne-a dat acces la multă informație, arhivă și, vorba aia, „Românul s-a născut poet.” N-ai cum să nu găsești inspirație într-un ilic cu blugi, șubă cu „converși”, ca să nu mai zic de broderiile alea maramureșene cu stiletto sau în toate accesoriile alea de la costumul popular cu influențe maghiare pe care nici nu le știu după nume, dar care-mi plac maximum.

Am fost de multe ori întrebată de ce mă tot plimb prin România și ce găsesc frumos aici. Oh, well… Aș putea fi oricând angajată pe un post de PR al acestei țări pentru că am fost educată să o descopăr și să o iubesc cu toate fericirile și dramele ei, care, iată, încep să nu mai pară chiar atât de nasoale atunci când vezi că încă mai poate ieși ceva bun de aici.
Și dacă tot îi plac Magdei Butrym florile atât de mult, tot ce pot să zic e că mă bucur că a înflorit capra vecinului și că de abia aștept să răsară și copacul de la noi. Te încurajez să arunci un ochi peste colecție și peste forografiile de campanie, să ai deschiderea necesară să vezi dincolo de produs și să te bucuri de reușita femeii pentru că this is major news. Nu lăsa faptul că ai mai văzut trandafiri pe sâni să te influențeze, cineva cândva a considerat că Magda Butrym e prea în umbră ca să ne dăm noi seama ce și cum, dar iat-o acum pe toate gardurile, cu nume, prenume și trandafiri.
Colecția Magda Butrym H&M va fi disponibilă online și în magazinul H&M din Băneasa Shopping City pe 24 aprilie 2025
Citește și asta.
Foto: Pentru colaje am folosit arhiva personală și câteva imagini de pe site-ul hm.com