Stilul este o chestie pe care cu cât încerci să (ți-)o impui mai tare, cu atât eșecul e mai juicy. Am ajuns la o listă de zece lucruri pe care le-aș evita în general, dar mai ales în contextele în care sunt în prezența unor persoane a căror părere contează pentru mine. Ba mai mult de atât, sunt zece lucruri de care să îți amintești atunci când ai tendința să crezi în formele fără fond.
Mi se întâmplă rar să nu știu de unde să încep analiza unei imagini, dar azi sunt fix în punctul ăsta. Mă uit din nou la poza de mai sus, pe care am văzut-o de când a apărut pe contul de Instagram al revistei Marie Claire, acum o săptămână. Urmează o secvență de flux al gândirii, cam ca la James Joyce, dar mai scurtă:
„Cristiano a cerut-o pe Georgina. Frumos. Într-un cadru intim, în așternut. Și mai bine, autentic aș zice. Cu un inel cu diamant. Păi, realist vorbind, cum altfel!? Cu care ea s-a lăudat foarte public. Keep going. Internetul a luat-o razna din nou. Previzibil. Inelul e în formă de rocă supradimensionată tip surpriză gumă de mestecat early 2000s, în valoare de peste 3 milioane dolari. Mai are și unghiile alea… Dar nicio grijă, s-a ocupat internetul de toate glumele care puteau fi făcute pe tema acestei poze.”
Chestia cu nunțile publice nu e ceva nou, se practică spectacolul ăsta media de aproape 100 de ani, deci nu asta e senzația. Doar că în ultimul timp plouă cu prost gust, așa, întru belșug. Nu mai departe de acum două luni scriam despre Laurent Sanchez aici, pentru Alist Magazine. Am încercat să fiu cât am putut de finuță, dar n-am putut să nu observ niște detalii odioase în câteva poze.
Dincolo de Schiaparelli Couture, stânci de diamant, genți Hermes și alte astfel de elemente, exista o mochetă gri neaspirată și încrețită, pe care defila o adunătură de persoane pentru care nu conta decât să facă cu mâna spre fotografii izolați un pic mai departe așa, să nu pară că erau angajați. Mă lași!?
Asta mi-a reamintit, odată pentru totdeauna, că stilul nu poate fi cumpărat. Și dacă mai ai și ghinionul să crezi că le știi pe toate…
Am fost mereu caracterizată, pe de-o parte, de un scepticism destul de dur, pe de altă parte, de o predilecție spre visare care s-a războit permanent cu prima calitate. Niciuna dintre ele nu m-a ferit de momente din genul programului „Tot ce zboară se mănâncă”. Cel puțin nu până pe la vreo 28 de ani, când am început să-mi pun o serie de întrebări care mi-au dat universul peste cap. Am demis idoli, am pus la îndoială intenții și cred că n-am pierdut nimic, per total. Deci acum mă adresez mai degrabă celor care sunt încă impresionați de etichete, fizice sau verbalizate, care le dau bătăi de cap și senzația de „eu nu pot să fiu așa, am eșuat”. M-am gândit rapid la zece aspecte, dar pentru mai multe vom avea întotdeauna la dispoziție Codul Bunelor Maniere. E încă valabil.
Un om stilat nu…
1. …se laudă. Pur și simplu, nu are nevoie. Britanicii credeau cândva că un om stilat este acela pe care îl observi din aproape în aproape când intră într-o încăpere. E o prezență discretă, dar complexă. Dacă îți ia ochii din prima, e kitsch. În consecință pică și toată tragicomedia logo-urilor la vedere. Iar dacă vezi pe cineva cu pretenții de „fashion icon”, care poartă Chanel și Dior în același outfit, îți dau eu voie să râzi.
2. …vorbește despre bani. Dacă nu e întrebat de un copil mic despre afaceri și dacă nu este invitat la un workshop de educație financiară, nu onorează subiectul. Un om stilat a înțeles că bogăția nu ține de portofel. Exemplul meu preferat este Regele Mihai I al României. În exil, Regele a avut mai multe job-uri, printre care mecanic auto. M-am oprit fix la asta pentru că, în toată nenorocirea prin care a fost nevoit să treacă, a reușit să găsească fascinație și puterea de a se dedica acestei activități. El era rege și când învârtea cheia sub capotă. Cam asta e definiția bogăției.
3. …se plânge. E ok să vorbești despre ce te frământă, e și mai bine dacă poți cere ajutor de specialitate (terapie, yoga etc), e important ca apropiații tăi să cunoască lucrurie care te sensibilizează sau care te deranjează, dar dacă te apuci să te plângi că plouă afară… Ai pus-o. Poți controla sau influența vremea? Nu. Păi atunci nu ești tu un pic arogant/ă? În cazuri de genul aș vrea să aud și eu cum și pe cine invocă oamenii ăștia ca să depună o cerere de anulare. Pe Arhanghelul Gabriel? Pe zeul nostru preferat Mercur?
4. …jignește. Niciodată în istoria umanității un scuipat n-a fost ceva sexy. Nu, nici ăla din Titanic. Când te apuci să terfelești pe cineva e ca și cum ai scuipa. Știai că poți da mâncarea înapoi la restaurant într-o manieră elegantă, pe un ton civilizat? Poți chiar să părăsești incinta dacă nu e pe placul tău. Tot așa, fin.
5. …mănâncă cu coatele pe masă. De când eram mică, am fost atentă la felul în care mănâncă oamenii. Nu, nu mă holbez, oamenii care stau cu mine la masă n-au știut până azi că se întâmplă asta. Felul în care mănânci spune foarte multe despre relația pe care o ai cu viața, în general. Am fost în situații în care comesenii mei vorbeau despre ediții limitate ale unor ceasuri din alea despre care nu zicem cât costă, dar mâncau cu coatele pe masă. Ce era de înțeles din scenele alea despre stilul lor, … săracii?
6. …se îmbată. De fapt, nu prea se pune în ipostaze în care nu mai poate răspunde de faptele lui.
7. …fumează în locurile în care poate deranja. Asta include și mașina mea veche de 18 ani. E o opțiune personală să nu fumez într-un spațiu atât de mic. Și dacă nu o fac eu, nu vreau să o faci nici tu pentru că mă deranjează. Sunt chiar alergică la unul dintre componentele unor țigări care se bagă în dispozitivele speciale. „E vaping, nu e fumat”.
8. …se împotrivește refuzului. Dacă eu am spus „nu”, e NU. Unul dintre motivele pentru care la un moment dat am renunțat să ies în oraș a fost bullyingul pe tema alcoolului. Nu beau. De ce? Pentru că nu vreau. End of story? Aș fi vrut eu. „Ești însărcinată?”, „Ești bolnavă?”, „Pentru că n-ai băut până acum nimic bun, dar îți zic dau eu”, „Nu știi să bei”, „N-ai ce medicamente să iei incompatibile. Maximum nu-și mai fac efectul”. Încă n-am găsit răspunsul perfect, dar „Să știi că nu mă interesează dacă și cât alegi să bei tu” pare să-și facă treaba.
9. …abuzează de putere. Te-ai gândit la pantofii cu talpă roșie ai lui Marcel Ciolacu? Nu e cazul. Ai exemple mult mai apropiate. Șefia, de exemplu. E o chestiune absolut lamentabilă și demnă de tot disprețul. Poți urma un leader, e chiar bine să-i înțelegi inițiativa, planul de acțiune, modul în care își ascultă echipa, felul în care poate fi impunător fără să domine, dar nu ai nicio obligație contractuală să îți suporți „șeful”. În 2025 nici nu mai există așa ceva. Fiecare contract are foarte bine enunțată secțiunea atribuțiilor. Chiar și în cazul directorului.
10. …face gafe lexicale și gramaticale. Știi personajele lui Caragiale? Manierism? La greu. Stil? Nu prea.
După cum bine observi, stilul nu prea ține de ambalaj. E esențial să porți haine curate, să te speli pe cap și să nu ai oja scorojită, dar e mai mult de atât. Și nu, chiar nu e despre bani. Te poți împopoțona din cap până în picioare cu Loro Piana și alte din astea, dar cașmirul ăla nu prea ține de cald într-o discuție lejeră despre sensul vieții, oricare ar fi el, pe moment sau pe termen lung.
Când vine vorba de stil, te poți gândi la Kate Middleton versus Meghan Markle. Niciuna nu e perfectă, niciuna nu s-a născut la palat. Dar una și-a înțeles misiunea, iar cealaltă și-a dat cu firma în cap și contiună să fluture în stânga și în dreapta un titlu fictiv. În timp ce Kate și-a îmbogățit personalitatea și prezența publică la fiecare apariție, Meghan n-a făcut decât să își expună din ce în se mai clar comportamentul narcisic și un gaslighting care te face să te întrebi dacă nu e nimeni în jurul ei care să-i atragă atenția asupra lucrurilor penibile pe care le face.
Kate Middleton a devenit Catherine, Prințesa de Wales, prin toți porii. De la gafele din tinerețe, la aparițiile care surprind prin simplitatea formei, de la iubita „azi e, mâine nu e” a lui William, la viitoarea regină a Marii Britanii. Poartă de mai multe ori aceeași ținută, se concentrează pe branduri și designeri britanici, a impus familiei și relației cu media să-i respecte intimitatea, s-a retras oricând a simțit că nu poate livra fără frica de a pierde capital de imagine și a depășit cu demnitate fiecare provocare.
Dacă există o lecție prețioasă aici e că STILUL este ca o compoziție coerentă, în care fiecare element are sens. De la coafură și blush, la tonul vocii și poziția corpului.
Citește și despre Dress Code-uri, pe înțelesul tuturor.
Foto: arhiva personală, Instagram