Mereu frumoasă, din când în când antipatică: Un pic despre Bunica Bellucci

Azi e ziua ei, împlinește 76 de ani. E născută în aceeași zi cu Zelda Fitzgerald. Arată de maximum 60 și se comportă de parcă ar avea un pic sub 42. E tunsă bob, vopsită șaten roșcat, e bronzată, iar seara se dă cu tot felul de creme ca să-și păstreze pielea într-o formă de care unele femei de vârsta ei doar își mai amintesc.

De când o știu a avut niște mâini superbe, cu degete lungi, fine, cu unghii perfect ovale, pe care speram să le moștenesc. Ea se dă în vânt după mâinile mele mici, cu gropițe de copil și se plânge acum de ale ei: „Nu mai face poze, e tragic. Nu vezi cum mi se văd venele astea pe mâini? E de-o tristețe cumplită să compari mâinile tale cu ale mele”, îmi zicea săptămâna trecută când eu comparam, de fapt,  nuanța ei ciocolatie cu transparența mea albicioasă. 

Din mâinile ei tragice au ieșit, tot de când o știu, niște lucruri care mi s-au părut mereu inumane. Pe tot ce punea ea mâna, iese efectiv bine. Și cum e o tipă din aia bună la de toate, face o mâncare de n-a gustat Parisul, face o curățenie de ți-e jenă să respiri la ea în sufragerie, ba chiar și-a și văruit de câteva ori pereții din casa de la țară. Îngrijește flori, plantează pomi, face țuică, pune conserve, din astea, de bunică. Ce-mi pare mie rău la mâinile ei e că nu suportă să atingă animale (antipatica!). În rest, se tunde și se vopsește singură, iar dimineața, de la 4 la 6:30, coase goblen. 

De asta, pentru ea, duminica e o zi horror. „Nu pot să cos, nu pot să fac nimic. Eu nu sunt făcută să stau”, zice mereu. Adevărul e că dacă nu coase,… s-a lăsat de fumat după 40 de ani, dar de cusut n-a reușit niciodată. Și, sincer, sunt 3 acțiuni majore pe care mi le amintesc cu ea de când eram mică, cu focus tot pe mâini: cosea, cu degetarul pe mijlociu (mereu m-am întrebat cum poate cu obiectul ăla medieval), spăla vase într-un fel pe care nu l-am mai văzut la nimeni, și fuma. 

anii ’60

Fuma cu degetele alea lungi, de mă făcuseră, ea și mama, să nu-mi doresc nimic altceva când o să fiu mare decât să fumez și eu ca ele. Dealtfel, mă și enervau teribil când făceau asta, era o acțiune la care eu nu puteam să particip și mă simțeam exclusă din clubul ăla exclusivit, ultra feminin și super sexy. Mă rog, la un moment dat, când aveam 13 ani, am întrebat-o pe Geta cum e să fumezi, ce simți când fumezi. Iar ea, trăgând cu poftă din țigară și suflând fumul așa, ca în filme, îmi spune sugestiv: „E foarte rău!”. A doua zi am fumat prima țigară. 

Dar de cusut nu prea m-am apucat. Și când văd ce face ea, nici nu prea îmi vine. S-a refugiat în goblen de când a murit bunicul, dar m-a marcat o chestie pe care a zis-o o prietenă de-ale ei la un Crăciun: „Bunică-ta, dacă avea norocul să se nască în Vest, era Chanel.” Bunica mea ar fi putut fi Chanel, auzi.. Bunica mea da, e un fel de Chanel. Nu are blândețea aia de bunicuță senină, „vino la mamaie„. Nu. Geta mai e supranumită Doamna General din niște motive extrem de bine întemeiate. 

Că-i aici, că-i acolo, când zice ea ceva, pur și simplu se execută. Iar maniera trebuie să fie după tiparele ei, literalmente: milimetrice, perfecte, ca tot ce a ieșit pe ușa micului ei atelier de pe vremuri, de la ultimul etaj al liceului de coregrafie. Ăla a fost primul meu contact cu ce înseamnă Hainele. Lângă atelier, era o altă cameră în care stăteau costumele de balet și ce mai făcea ea în particular, pentru clientele ei. Câteodată se oprea din ce făcea la mașină și mă ducea acolo, era momentul meu preferat. Îmi dădea ce știa ea că nu prea mai era nevoie pentru spectacole și mă readucea la oglinda imensă din atelier. Mie nu-mi venea să cred că toate lucrurile alea erau făcute de bunica mea, care la momentul ăla îmi părea destul de umană. Apoi a ieșit la pensie și n-a mai suportat croitoria. 

anii ’70

I-or fi ajuns și ei o mie de ani de activitate foarte intensă. A lucrat de la 16 ani. Viața ei frumoasă nu e un basm, ci un scenariu despre cea mai puternică femeie pe care am cunoscut-o vreodată, căci dacă începe să povestească, e imposibil să asculți fără un fluviu de lacrimi. Dar azi e despre fericire. 

Când n-a fost croitoreasă, a fost organizator de spectacole. Are poze cu Silviu Stânculescu și cu Ștefan Bănică de peste tot, chiar și din alte țări, de prin turnee. Până la urmă a revenit la croitorie. Acolo strălucea ea, din spatele mașinii de cusut. Mama era cea mai fericită. Cred și eu, în fiecare sâmbătă, la ceaiuri, avea o rochie nouă. Mă lași!? Venea cu idei și cu tipare și, ce crezi, Doamna General era aia care executa. Eu n-am avut parte decât în copilărie de niște toalete din catifea bordo cu care mergeam la Operă. Geta părea că știe pe toată lumea. Iar pauza era un spectacol. Atât pentru că eu mă chinuiam să fac balet pe scări, dar și pentru că mereu ea și mama îmi atrăgeau atenția la cum erau doamnele îmbrăcate. 

mama într-o rochie făcută de bunica

Apoi am început eu cu moda. „Eu n-aș putea să mai lucrez acum, când văd ce e în revistele astea ale tale, e frumos, dar nu e ca pe vremuri”. Îi plac revistele „mele”, are colecția ei. Citește, analizează, mă întreabă, dar nu se regăsește în moda asta. „Când văd la televizor.. păi ce ținute se făceau cândva!” (aka „ce ținute făceaM cândva”). 

Nu se regăsește deloc nici în stilul meu și chiar are o mare problema: „Aș vrea să fii și tu mai sexy.” Dacă ar avea Geta Instagram, pf! Nu-i place că nu ies din negru, nu-i place că port și haine largi, nu-i plac zilele alea în care sunt ca o călugăriță și nu-i place, desigur, că nu mă pieptăn și că nu-mi calc hainele. „Ești frumoasă, dar când văd ce-i la tine în cap, e păcat de Dumnezeu” – The Drama!

rochia mamei de domnișoară de onoare

Nu mă compar cu ea, ăsta e adevărul. Când mai deschid ușa de la dulapul ei, zici că ajung în Narnia. În afara faptului că permanent e lavandă acolo, totul e absolut apretat și la dungă, deci înțeleg de ce nu-i place lejeritatea asta a noastră. La ea, dacă nu e perfect, mai bine nu mai e deloc. N-a mers niciodată altfel decât perfect, doar că nu i-a ieșit întotdeauna cu mama, Prințesă Rebelă, iar cu mine nici atât, Prințesica Gotică măcinată de toate fricile din lume, peste care ea a trecut singură, cu acul și cu degetarul, ca o Artemis cu sabie și scut. Ea chiar e suprema Regină Mamă.

rochia mamei de party de clasa a 12a

Doar că, Getuța, dragă, cred că e momentul să-ți zică și ție cineva adevărul: nici tu nu ești chiar perfectă, dar așa cum ești tu, mă bucur enorm că ești. Iar pe mâinile tale nu-i nicio venă tragică, stai liniștită. Ce vezi acolo sunt doar povești pe care nu știu câte mâini omenești le-au suportat cum le-ai suportat tu. La foarte mulți ani de acum înainte! 

Foto: arhiva personală

Posts created 24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top